„Îmi caut refugiul în Tripura Sundari, Soţia Celui – cu – trei – ochi [1], care locuieşte în pădurea kadamba [2], care este aşezată pe un disc de aur şi sălăşluieşte în cei şase lotuşi ai yoghinului întotdeauna strălucind în inima celor Perfecţi, a cărei frumuseţe o excelează pe aceea a florii Japa şi a cărei frunte este împodobită cu luna plină. [3]”
1 SHIVA TRYAMBAKA – Sălaşul său este considerat uneori HRIDAYA – GRIHA, sau peştera (grota) ascunsă a Inimii Spirituale, locul predilect al Soarelui.
2 Acest nume simbolic dat unei păduri implică practic trei semnificaţii date termenului sanscrit kadamba: astfel avem cuvintele kaadambinii – linie lungă de nori, kaadambaH – gâscan, răţoi, kaadaMbarii – numele unei fete tinere. De aici rezultă că TRIPURA SUNDARI este evocată în aspectul de KADAMBARI – SUNDARI, adică tânăra fată care are aici caracteristici ascunse, norii reprezentând voalurile mentale, gâscanul fiind pasărea mitică HAMSA, iar linia lungă de nori reprezintă scurgerea temporală a vieţii, măsurată în trecerea de la un gând la celălalt, trecere despre care ştim că este de cele mai multe ori inconştientă. Discul de aur este aici Soarele Mistic, cei şase lotuşi sunt centrii bioenergetici invizibili din planurile subtile ale aurei yoghinului practicant. Floarea JAPA este aici rezultatul final al tehnicilor yoga de cultivare mentală a rezonanţelor perfecte cu Marile Puteri Cosmice, luna plină este simbolul lui SOMA – CHAKRA. Din toate acestea rezultă că aspectul invocat este TRIPURA SUNDARI sub forma tinerei fete KADAMBARI, ce locuieşte dincolo de limitările celor şase lotuşi sau CHAKRA şi care are drept suport simbolul soarelui şi al lunii, nimeni altul decât HAM -SA reprezentate ca vârfuri sau puncte focar (BINDU) în simbolismul triunghiular regăsit în centrul lui TRIPURA SUNDARI YANTRA. Unul dintre cele 1000 de Nume ale lui DEVI BALA SUNDARI, enumerate în textul sanscrit “BALA – PANCHANGA”, este chiar KADAMBARI, tradus prin “Plină de mulţumirea Vinului Kadamba”, ceea ce ne îndreptăţeşte să afirmăm că această DEVI se hrăneşte cu elixirul secret al Nemuririi ce curge din SOMA CHAKRA. HAMSA este considerat “Sine-le lui SHAKTI” [Kaulajnananirnaya, VI, 4-6].















