= TIMPUL DESCOMPUS =

Timpul descompus este usor transfigurat, plastifiat, indexat, arhivat, conservat. In mod natural, insa, timpul fragmentat este lipsit de frumusete, violent, ucigas, monstruos, poate cel mai mare devorator, stind la pinda sa surprinda fiecare farama de fericire pentru a o schimba in suferinta, pentru a ne oropsi si mai mult. Tirania lui, asemuita mitologic cu foamea devoratoare a lui Cronos, cu nostalgii asiatice ce povestesc miturile insetatei de singe Zeite KALI-”cea Neagra”, timpul fragmentat este un simulacru al realitatii, al vietii adevarate, un voal prea incetosat de negura, ascunzind-u-ne Adevarul. In fond si la urna urmei i s-a gasit si acestui pradator o menire, prea putin luata in serios de tineri, blamata de cei batrini si neputinciosi: accea de a purta cu el, ca o pedeapsa pentru miile de clipe ale vietilor furate, toate memoriile posibile din Constient si Inconstient, basmele care bucura copii, dragostea care tulbura tinerii, toata istoria nespusa si misterioasa a Universului. Eu cred insa ca Timpul are o menire mai adinca, ce tine de abisurile sale inconstiente, cu care rezonam uimiti mai ales atunci cind pierdem controlul asupra clipei, menire care, dincolo de suferinta pe care o contine inevitabil, aduce cu sine ceva din linistea somnului dulce si lipsit de griji. Eu cred ca acesta menire este accea de a NE FACE CONSTIENTI. Nu ti se pare ca lumea merge intr-o directie gresita? Daca fiecare ar trai clipa la intensitatea de care suntem in stare, cu toate potentialitatile noastre virtuale, mai mult sau mai putin latente, in momentul in care vedem in Oglinda Timpului Eu-l nostru legitim, pe care eu il numesc EU DEFRAGMENTAT, mai mult ca sigur ca nimeni nu ar mai munci, nimeni nu s-ar mai uita la meciuri de fotbal, nimeni nu s-ar duce dimineata la bursa sa-si valorifice actiunile, nimeni nu s-ar mai oftica pentru ca nu are in Timp ce altul are, si toti, intr-o uimire generala, devastatoare, si pe deplin inconstienta si in intregime nepremeditata, s-ar repezi sa traiasca, sa iubeasca, sa vietuiasca. Aceasta imagine a miliarde de nebuni care nu mai vor sa faca nimic, ci pur si simplu sa traiasca nestressati, s-ar putea traduce printr-o maree de delfini, la lumina lunii, care s-ar declansa insa mult prea tirziu pentru ca a doua zi cineva sa mai vada Rasaritul. Fiecare este singur. Morala ? Este inconstient sa stii si sa vezi altceva, acolo unde toti vad ceva. De accea s-au inventat lumile paralele si povestile, si oamenii nebuni… Totul a deviat intr-o isterie generalizata, intr-o disperare mondiala, intr-o incercare [sugrumata de vocile celor multi] a Timpului de a ne reintoarce la Eu, acolo unde poate pentru unii mai exista Dumnezeu sau Timpul Absolut, si tocmai de aceea ratacim pe alte drumuri, prin alte planuri sau spatii, cautind iesirea din marasm, pentru ca fiecare dintre noi, atunci cind pleaca sa se regaseasca intr-un alt loc devine o Arca a lui Noe, uitind ca nimeni nu te poate ajuta sa te cunosti mai bine decit tine, cu conditia de a avea acces la acele momente IESITE din TIMP, din care emana toate energiile secrete ce ne regenereaza si ne fac sa credem ca miine vom mai avea ALTceva de facut. Locuitorii meleagurilor noastre au doua defecte mari: sunt ofticosi si sunt disperati !!! Cu toate acestea au si doua mari calitati ce se completeaza lexical reciproc: 1)sunt atit de prosti -(incit)-  2) mai au inca speranta ca va trece Timpul si totul va fi mai bine. Oamenii se multumesc cu prea putin si aceasta este imaginea dezolanta a celui ce nu se respecta pe sine insusi si nu elibereaza din imaginatie acea putere ascunsa, considerata adesea secreta a fericirii, de unde si sintagma clasica “secretul fericirii’, acea putere deci care iti da posibilitatea de a obtine tot ceea ce doresti in mod benefic. Numesc aceasta PUTERE SECRETA “PUTEREA DIVINA A REALIZARII”. Este insa in mod inevitabil o conditie pentru a rezona cu aceasta forta: aceea de a fi foarte atent, foarte constient de posibilitatile tale actuale, de puterile benefice ce-ti anima universul interior, presupunind ca nu esti atit de insensibil, de brutal, de mitocan incit sa nu accepti faptul ca societatea te indeparteaza in fiecare moment de tine insuti, de ceea ce vrei sa fii, si iti da momentan roluri sociale ca substituente ale eu-lui tau, lovindu-te de zidurile dintre oameni. Aspecte fragmentare din timpul zilei ne determina sa ne simtim altcineva chiar si dupa citeva ore, iar somnul care vine intr-un final sa ne linisteasca nu poate rupe dependenta mentala de problemele zilnice, de stress, ci mai mult ne adinceste in inconstienta, in somnolenta, obosindu-ne cu stimuli interni destul de slabi, dar care ating exact reprezentarile noastre esentiale despre lume, determinind-u-ne sa credem ca aceasta este realitatea noastra, lumea noastra, viata noastra si nedind-u-ne acces la propriul univers mental care este mult mai vast si plin de putere decit orice clipa trecatoare incarcata de semnificatii indoielnice, inconcludente, iluzionante.